Roger, omul care a decis meciul UTA – FC U Craiova, recunoaște: „Mi-a atins mâna”

Redactor:
Călin Mnerie
Roger, omul care a decis meciul UTA - FC U Craiova, recunoaște: „Mi-a atins mâna”
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA a trecut cu 1-0 de FC U Craiova, golul fiind reușit de brazilianul Roger. În minutul 13, „șeptarul” lui Balint a deviat norocos în plasă o degajare disperată a lui Negru.

La finalul meciului, Roger a a recunoscut că mingea i-a atins mâna.

Dar, sud-americanul a avut alte șanse să înscrie în două situații chiar după ce a trecut de portarul Mogoșanu, ieșit mult dintre buturi.

A decis meciul UTA – FC U Craiova și recunoaște: „Mi-a atins mâna”

Roger jr. a ajuns la două reușite stagionale, după cea cu FC Voluntari, tot de pe teren propriu.

Fotbalistul din „Țara Cafelei” mai are și o pasă decisivă, în confruntarea cu Rapid.

„La gol, fundașul a șutat mingea în mine, în piciorul meu, cred că mi-a atins și mâna și a ajuns în poartă”, au fost cuvintele jucătorului celor de la UTA.

„A fost o victorie mare, care ne ridică moralul. Este foarte important pentru noi, ne unește și mai tare, grupul este mai puternic și cred că această victorie ne va ajuta în meciurile viitoare. Avem nevoie să dovedim meci de meci că suntem buni, ținând nivelul ridicat. Vom lupta săptămână de săptămână, campionatul românesc nu este ușor, dar trebuie să fim puternici”, a mai afirmat brazilianul din ofensiva UTA-ei.

Și în situația în care hențul e involuntar, conform regulamentului, golul trebuia anulat. „Se dictează henț dacă jucătorul în cauză înscrie un gol direct cu mâna sau brațul, chiar dacă acțiunea are loc accidental, sau marchează imediat după ce mingea i-a atins mâna sau brațul, chiar și într-un mod involuntar” arată normele în vigoare.

Fostul mare internațional Gabi Balint a comentat, în studioul Digi Sport, despre spusele lui Roger: „Autodenunț. Na…oricum nu se mai poate face nimic”.

UTA – FC U Craiova, 1-0, a fost meciul de debut pe banca oltenilor a lui Flavius Stoican. Trupa din Bănie a ajuns la opt partide consecutive fără victorie, având trei egaluri şi cinci eşecuri.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×